înapoi | Acasă Informaţii Utile Pentru Prezentatori

Informaţii Utile pentru Prezentatori

I. Sesiuni Conferințe și Comunicări Orale
Înainte de prezentare:
Vă rugăm să vă înregistrați informațiile pe calculatoarele de la Zona Internet care sunt conectate cu cele din Sălile de Conferinţe, cu cel puțin o oră înaintea prezentării efective, precum şi pe calculatoarele din Sălile de
Conferințe, în pauza premergătoare sesiunii.

Pentru a vă asigura că totul decurge normal și fără probleme este indicat să reverificați informațiile înainte de a vă începe prezentarea.
Dacă utilizați Microsoft PowerPoint pentru prezentare trebuie să aduceți CD-ul, DVD-ul, dispozitivul de stocare portabil și/sau laptopul în Sala de Conferințe în timp util, pentru a vă putea asigura de compatibilitatea și buna funcționare a materialului.

Dacă nu folosiți fonturi standard pentru Windows este recomandabil să aduceți aceste fonturi în versiunea lor de Windows. Organizatorii recomandă folosirea fonturilor Times New Roman sau Century pentru a evita o redare necorespunzătoare.
Dacă în prezentare aveți încorporate filme, vă rugăm să verificați dacă acestea rulează cu Windows Media Player (în cazul în care filmul Dumneavoastră necesită decodori de imagine speciali sau rar folosiți, vă rugăm să îi aduceți în același fișier cu prezentarea).

Prezentările cu animații și videoclipuri încorporate pot cauza reale probleme în cazul în care nu au fost verificate cu atenție înaintea începerii sesiunii.
Dacă folosiți propriul calculator (laptop), asigurați-vă că aduceți propriul cablu de alimentare sau, după caz, orice tip de conectori de care ați putea avea nevoie în cazul anumitor calculatoare portabile.
Pentru o proiecție corespunzătoare a informațiilor vă rugăm să vă ajustați calculatorul astfel: rezoluția ecranului 1024x768, fără screen-saver și opțiunea de alimentare “always on” (mereu deschis).

TOATE PREZENTĂRILE VOR FI PROIECTATE LA O REZOLUȚIE DE 1024x768.

Tehnicienii de la Sălile de Conferințe vor fi disponibili să vă acorde asistență cu privire la prezentarea și pregătirea acesteia. Informațiile copiate pentru prezentarea Dumneavoastră pe calculatorul pus la dispoziție vor fi șterse de către Organizatori la sfârșitul Congresului.

În timpul prezentării:
La desk-ul de prezentare veți găsi lucrarea Dumneavoastră deja deschisă, în eventualitatea în care ați transferat-o anterior tehnicianului de la Zona Internet sau de la pupitrul tehnic din Sala de Conferințe.
Informațiile salvate pe calculator vor fi procesate de tehnicienii de la Sălile de Conferințe conform instrucțiunilor primite de la moderatorii de sesiuni, ce vor anunța lucrările.

Schimbarea paginilor prezentării va fi operată de fiecare prezentator în parte, fie folosind un dispozitiv portabil de prezentare PowerPoint pus la dispoziţie de Organizatori (veţi fi îndrumat pentru o utilizare uşoară a acestuia), fie folosind mouse-ul şi tastatura (în cazul în care sunt disponibile).

Dacă doriți ca unul din tehnicienii de la sală să opereze schimbarea paginilor trebuie să le transmiteți acest lucru, precum și momentul potrivit pentru schimbare pe durata prezentării.
Întreaga cooperare a prezentatorilor în ceea ce privește buna desfășurare a comunicărilor va crește considerabil calitatea Congresului și va fi pe deplin apreciată.
Pentru a evita infectarea calculatoarelor cu viruși vă rugăm să scanați toate materialele prevăzute pentru prezentări înainte de Congres.
Recunoaștem și respectăm caracterul personal al informațiilor din prezentări și le vom trata în consecință. Vă rugăm să nu ezitați să puneți orice întrebare Organizatorilor.

II. Sesiuni e-Postere
e-Posterele vor fi disponibile pentru vizualizare pe toată perioada de desfăşurare a Congresului, în zona special amenajată pe terasă, unde au loc şi pauzele de cafea (expoziţie, etaj 2). e-Posterele vor fi afișate din data de 20 septembrie 2012, începând cu ora 15.00.

Prezentatorii sunt rugaţi să fie prezenţi în Zona e-Postere, astfel:
Vineri, 21 septembrie 2012
10.00 - 11.00
15.30 - 16.00

Sâmbătă, 22 septembrie 2012
10.00 - 10.30

Formatul (rezoluţia necesară) de prezentare al posterului electronic: 768 x 1024 pixeli (orientare portrait).
În cazul în care nu ați transmis e-Posterul înainte de începerea manifestării, vă rugăm să încredințați materialul în format electronic tehnicianului de la Zona e-Postere.

 

Date importante

Rezumate Ştiinţifice


12.08.2012 - termen limită pentru transmitere rezumate ştiinţifice 


Înscrieri Congres


Până la 31.07.2012  Perioadă pre-înscriere (taxă redusă)

01.08. - 19.09.2012  Perioadă înscriere

Începând cu data de 20.09.2012  Înscriere pe loc